Am vazut (si ascultat) ieri, un interviu cu Dumitru Prunariu, pe care toti il consideram un erou national. Right? La un moment dat, gazda talk-show-ului il intreaba: „Domnule Prunariu, dupa ce v-ati intors din misiunea spatiala, nu v-ati gandit sa-l blamati pe Ceausescu, sa daramati regimul? O puteati face, aveati forta capitalului de imagine” Si eroul national ii raspunde ca nu-l interesa aspectul, el era om de stiinta. Riposta a venit prompt: „Poate ca asta e motivul pentru care suntem aici, pe dvs. nu va interesa, si nici pe altii”.
Vorbeam deunazi cu un bun prieten, avocat, caruia ii spuneam cat de infrecventabila a devenit Romania, cu neprofesionisti, spagari, parveniti, cu nedreptate la orice pas. Si el imi zice: „Ce ma intereseaza pe mine, atat timp cat imi intra banu’-n buzunar, din partea mea Romania poate sa se duca dracului”. Si cred cu convingere ca asta e fix ce ne-a pierdut irecuperabil ca natie, faptul ca ne pasa doar de patratul nostru, doar de bunastarea noastra, perspectiva asta la numai doi metri in fata, faptul ca nu realizam ca asta e tara pe care o pregatim pentru copiii nostri. Imi este imposibil sa cred ca nu vede nimeni cat de distructiva e atitudinea asta.
In momentul in care m-am intors in tara, am vazut in aeroport un schimb valutar. Pentru turisti. Care afisa un nesimtit curs de 4.1 Eur la cumparare. Pentru turisti. Pentru ca nu ne pasa daca se mai intorc vreodata sau nu.
Am ajuns intr-o benzinarie pe autostrada. Unde era un grup de copii de bani gata veniti dintr-o excursie afara. Carora parintii au avut grija sa le dea bani, dar nu si educatie, ca la ce-o fi buna si asta? Si stiti? Apoi sunt de vina romanii plecati care refuza sa se intoarca in tara oricat ar fi de rau acolo unde sunt.
Si observ. Si observ. Si sper cu naivitate intr-o trezire ca in basmul frumoasei adormite. Numai ca Romania e departe de a fi o poveste!
